Urdă finuță 400g
Stoc epuizat
24,44 lei

Suntem o familie cu o fermă de capre albe, opt angajați de mare încredere și un cățel năstrușnic, din comuna Bălțați, județul Iași.
Aventura noastră a început în 2010, când am plecat să muncim, ca mulți alți români, în Italia. Speram la o viață mai bună. Acolo am văzut pentru prima dată familii care moșteneau, de generații, câte o fermă de animale. Înțelegând ce tradiție aveau și cât de mult contau pentru ei produsele autentice, ne-am întrebat: De ce noi nu putem face la fel?
Trei ani mai târziu, am decis să ne întoarcem acasă și să ne apucăm de agricultură. Am început cu câteva hectare de teren și un tractor. La început, parcă nimeni nu ne dădea nicio șansă. Și nu ne-a fost ușor.
Cu timpul, am reușit să arendăm teren, să ne cumpărăm utilaje și, pentru scurt timp, am avut și câteva văcuțe. Dar când au apărut copilașii, dorințele și prioritățile noastre s-au schimbat. Negăsind ușor prin împrejurimi nici lapte, nici brânză făcute în condițiile pe care ni le-am fi dorit, am decis să cumpărăm noi niște căprițe. După foarte multă documentare, am ales patru surate din rasa SAANEN, de la un crescător în vârstă care le scria poezii.
Așa am descoperit cu adevărat gustul laptelui și al brânzei de capră. Ne-am îndrăgostit foarte repede de ele. Am realizat că trebuie să cumpărăm mai multe și că vrem să producem brânză și alte delicii sănătoase din lapte de capră.
Prima dată am început să vindem rudelor, amicilor, apoi alți doritori au început să apară. Încurajați de faptul că produsele noastre aveau succes, am investit și mai mult. Azi avem 300 de capre adulte și ne dedicăm complet creșterii acestora și producerii de brânzeturi naturale.
Visăm să extindem ferma, și s-o facem și mai vizitabilă, să livrăm o gamă cât mai variată de produse proaspete și sănătoase și să-i susținem cu-o vorbă bună și sfaturi raționale pe toți tinerii care-și doresc să se apuce de agricultură. Și pentru noi încurajările înseamnă enorm!
Numele nostru e o expresie anume creată ca o formă duioasă de manifestare verbală a afecțiunii față de un copil, o făptură gingașă sau ceva simpatic, care indică și o manieră sănătoasă, nouă, în care putem îmbunătăți aspectele care nu ne fac cinste, din trecut, cum sunt apelativele ”pui de lele/pui de drac”.
În profunzime, vrem să transmitem faptul că acest brand încurajează mângâierile și vorbele de alint de la părinți către copii, alături de celelalte aspecte esențiale azi în dezvoltare (alimentația sănătoasă, grija pentru curățenie sau educația împrietenirii cu natura). Și nu numai! Vrem să fim un business care iubește să se poarte frumos cu pământul, cu plantele, cu animalele, cu angajații, cu clienții, cu partenerii și cu orice interacționează.
Porțile noastre sunt mereu deschise și orice vizită, a celor ce ne apreciază munca pe care o depunem, nu poate decât să ne bucure. Vă mulțumim din suflet!
Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, vă exprimați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.
Gestionați-vă preferințele privind cookie-urile mai jos:
Cookie-urile esențiale permit funcționarea funcțiilor de bază și sunt necesare pentru buna funcționare a site-ului web.
Cookie-urile statistice colectează informații în mod anonim. Aceste informații ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul nostru web.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Adresa URL a serviciului: policies.google.com (opens in a new window)
Puteți găsi mai multe informații în Politica Cookies și Politică de confidențialitate.