pui de drag - un nume cu rasunet 1

Pui de Drag – Un nume cu răsunet

Am crescut la țară, iar ’’Bunicii’’ cu care avem cele mai multe amintiri din copilărie, erau de fapt Ileana și Ion, niște rude mai îndepărtate, care aveau în jur de 80 ani pe atunci. Dânșii nu aveau copii și le plăcea foarte mult să petrecem timp împreună. Toată vara stăteam la ei ajutându-i la strânsul fânului, udatul legumelor din grădină și culesul fructelor.

Nășica, cum îi spuneam noi lui tanti Ileana, ne bucura inima gătindu-ne plăcinte cu dovleac și cucoși cu zahăr (popcorn). Seara, îl ascultam fascinați pe Nea’ Ion (Nășelu’) spunându-ne povești din război.

 

pui de drag - un nume cu rasunet

 

Aveau multe animăluțe: oițe, un cal zburdalnic, o văcuță al cărui laptic îl savuram cald, rațuște și găini. Nășica și Nășelu’ aveau multă treabă în gospodărie, însă mereu le ofeream o mână de ajutor. Toată treaba o făceam în joacă, și de multe ori când udam grădina, o stropeam pe tanti Ileana cu apă, și ea intra în jocul nostru încercând să ne prindă. Ca orice copii, mai făceam și nâzbâtii – uneori ne urcam pe stogul (căpița) de fân, iar ea striga la noi:

“-Dați-vă jos, Pui de Draci!”… Și de aici ajugem la numele fermei noastre.

Prin “Pui de Drag”, încercăm într-o manieră sănătoasă să îmbunătățim unele aspecte din trecut, care nu ne fac întocmai cinste, cum sunt apelativele ”pui de lele/pui de drac”.

Numele ales de noi reprezintă o manifestare a afecțiunii, o adresare duioasă față de un copil, o făptură gingașă cum ar fi un ieduț sau un animăluț, în esență față de ceva simpatic.

Prin acest nume, ne dorim să transmitem faptul că încurajăm mângâierile și vorbele de alint ale părinților către copii, alături de celelalte aspecte esențiale azi în dezvoltare: iubirea față de oameni și de necuvântătoare, alimentația sănătoasă, grija pentru curățenie sau educația împrietenirii cu natura.

De aceea, am ales un nume care să reprezinte valorile în care credem în profunzime: empatia, grija față de mediu, față de animăluțe și față de cei dragi nouă.